Preacucernicilor preoți și tuturor binecredincioșilor creștini din eparhia Noastră, har, pace, sănătate și întru toate bunăvoire, cu prilejul Nașterii Domnului, Anului Nou și Bobotezei, iar de la Noi arhierești și părintești binecuvântări.

“Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema” (Lc.1,31-32)

Iubiți credincioși și credincioase,

Chipul luminat al lui Iisus Hristos pe care l-a vestit Arhanghelul Gavriil Sfintei Fecioare Maria, îl întrezărim în primele capitole din Evanghelia Sfântului Evanghelist Luca. În timp ce Sfânta Fecioară se afla la rugăciune, Arhanghelul Gavriil a întâmpinat-o cu aceste cuvinte: “Bucură-te ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei” (Lc. 1,28). Apoi, arătând mai pe larg cele despre întruparea dumnezeiască, o încredințează că va naște fiu prin venirea Sfântului Duh și prin puterea lui Dumnezeu Tatăl (Lc.1,35), adăugând: „Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema și Domnul Dumnezeu Îi va da Lui, Tronul lui David, părintele Său, și va împărăți peste casa lui Iacov în veci și Împărăția Lui nu va avea sfârșit” (Lc. 1,32-33).

Sfânta Fecioară îi răspunde cu smerenie:„Fie mie după cuvântul tău” (Lc.1.38). Prin aceste cuvinte se încredințează și se supune voii Domnului întru toate. În Vechiul Testament găsim un eveniment asemănător atunci când Samuel este chemat ca să fie prooroc al Domnului. Acesta, cu smerenie, a răspuns: “vorbește, Doamne, că robul Tău ascultă” (I Regi 3,9). Vedem în ambele cazuri că această acceptare a planului dumnezeiesc în viața omului este necesară, deoarece Dumnezeu nu forțează, ci colaborează cu omul în chip liber.

Astfel Fiul lui Dumnezeu se întrupează în pântecele Sfintei Fecioare Maria din ascultare față de Dumnezeu Tatăl. De aceea și Sfântul Apostol Pavel ne arată că iconomia mântuirii nu este o închipuire, ci o realitate care are ca temelie ascultarea. În acest sens, zice: “Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare și ale altuia. Gândul acesta să fie și în voi care era și în Hristos Iisus, Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o știrbire a fi El Întocmai cu Dumnezeu, Ci S-a deșertat pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe cruce”(Filipeni 2,4-8). Iată cum Dumnezeu Fiul ca și Sfânta Fecioară Maria se supun voii lui Dumnezeu Tatăl, iar noi oamenii, adeseori nu ne supunem nici poruncilor dumnezeiești, nici rânduielilor Bisericii și nici sfaturilor unor frați ai noștri. Pentru a-i salva pe creștini de pericolul neascultării, tot apostolul neamurilor, spune: “Pentru aceea se cuvine ca noi să luăm aminte cu atât mai mult la cele auzite, ca nu cumva să ne pierdem” (Evrei 2,1).

Dreptmăritori creștini,

La praznicul de astăzi îl întâmpinăm pe pruncul Iisus născut în ieslea sărăcăcioasă a Betleemului Iudeii, pentru că: “s-au împlinit zilele ca ea să nască, Și a născut pe Fiul Său, Cel Unul-Născut și L-au înfășat și L-au culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei” (Lc. 2, 6-7).

După cum ne încredințează Sfântul Evanghelist Luca, înțelegem că nașterea pruncului Iisus s-a întâmplat în timp ce dreptul Iosif din cetatea Nazaret, provincia Galileea, se afla în călătorie spre Betleemul Iudeii “împreună cu Maria cea logodită cu el” (Lc. 2,5). Ei se supuneau poruncii lui Augustus, împăratul Romei, de a se înscrie fiecare la un recensământ al populației din întreg imperiul roman. În vremea aceea, în Palestina domnea regele Irod cel Mare. Bătrânul Iosif ca descendent din neamul regelui David, era obligat să se înregistreze la Betleem, în Iudeea, cetatea de origine a regelui David: (I Regi 16,1-13; In. 7,42). Dar pentru că nașterea lui Iisus a fost vestită de magii de la Răsărit care îl numeau „regele iudeilor” (Mt. 2,2-11) și de către păstorii oilor templului care au alergat la Betleem ca să vestească și să se încredințeze de cele ce au auzit (Lc. 8-18), Irod cel Mare a convocat marele sinedriu din Ierusalim, un consiliu religios format din arhiereii, bătrânii și învățătorii Legii (Mt. 2,4-5), pentru a pune la cale, cu ajutorul magilor, descoperirea și în cele din urmă uciderea Pruncului. Pentru a evita acest plan, îngerul Domnului înștiințează pe Iosif și îi descoperă că trebuie să se retragă în Egipt. Acolo rămâne Sfânta Familie până la moartea lui Irod. Sfântul evanghelist Matei ne arată că Arhelau, fiul lui Irod îi succede ca rege al Ierusalimului, fapt pentru care la întoarcerea din Egipt, Iosif împreună Maria și cu pruncul Iisus, merg în Galileea și se stabilesc în cetatea Nazaret. De aici I se va trage și numele de „nazarinean”. Dar aceasta s-a făcut tot din voia lui Dumnezeu, pentru a se împlini “ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema” (Mt. 2,23 ; cf. Jud.13,5). Pentru a-L distinge de alți conaționali cu același nume, se recurge la această denumire geografică: Iisus din Nazaret (In. 1,45; 18,5,7) sau Iisus Nazarineanul (Mc. 1,24; 10,47).

În Biserica primară una din condițiile primirii Tainei Botezului și apartenența la Biserica creștină era mărturisirea numelui lui Iisus din Nazaret. De altfel cea dintâi mărturisire de credință creștină o găsim în Noul Testament – în epistola către Filipeni 2,5-11, prin care Iisus este recunoscut ca Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Domnul și Mântuitorul lumii. Aici Sfântul Apostol Pavel încheie, spunând: “Și să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl” (Filip. 2,11).

Convingerea că Iisus din Nazaret este Mesia s-a format după ce Și-a început misiunea publică, mai ales în rândul apostolilor și ascultătorilor Săi, prin minunile pe care le face, prin mărturisirea lui Petru (Mt.16,16), prin minunea Schimbării la Față (Mc.9,9), dar mai ales prin Învierea Sa (Lc.24, 5-6). Cuvântul ebraic Mesia, care înseamnă Unsul lui Dumnezeu are echivalentul în limba greacă cu Hristos – nefiind un nume propriu, ci un titlu care se referă la originea și misiunea divină a lui Iisus. Prin aceasta Iisus Mesia sau Cel Uns are misiunea de a împăca poporul cu Dumnezeu Tatăl, arătându-i calea și voia Domnului și de a-l elibera de păcate. Evreii așteptau pe Mesia, dar imaginea pe care și-o formase despre El se concretiza în Mesia ca eliberator al poporului de ocupația romană. Așa se explică faptul că Domnul Iisus Hristos nu s-a identificat cu Mesia pe care îl așteptau ei. Iisus însuși clarifică faptul că slujirea Sa mesianică nu are un caracter politic. Astfel Simon-Petru din Cezareea îl recunoaște pe Mesia Hristos în persoana lui Iisus din Nazaret, zicând: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu” (Mt. 16.16). Pe temeiul acestor mărturii și dovezi, mulți dintre cei care L-au ascultat, au crezut că El este Mesia cel vestit de profeții Vechiului Testament, sau că El este: “Cel ce vine” (Mt. 11,3). Pentru aceasta, mesianitatea Domnului Iisus face parte din mărturisirea de credință a Bisericii, mărturisire pe care trebuie să o facem și noi, creștinii de astăzi, fiecare în parte, prin cuvânt și faptă. În acest sens, Sfântul Ioan Evanghelistul spune: „Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduiește că Iisus este Hristos” (I In.2,22).

Iubiți frați și surori în Domnul,

Biserica noastră Ortodoxă face această mărturisire permanent, iar la sărbătoarea Nașterii Domnului, cântă: „Hristos se naște, slăviți-L; Hristos din cer, întâmpinați-L; Hristos pe pământ, înălțați-vă. Cântați Domnului tot pământul!” (Catavasiile Nașterii Domnului).

La această sărbătoare, copiii cu steaua și cu icoana Nașterii, vestesc cu bucurie în casele creștinilor Nașterea Mântuitorului, cântând colindele sfinte. Clopotele bisericilor vestesc astăzi nașterea Domnului și cheamă la rugăciune pe toți creștinii pentru a face lăcaș Domnului și pentru a primi în inimile lor, lumina stelei călăuzitoare și bucuria Nașterii Pruncului Iisus.

În anul pe care îl încheiem, 2018 – când am sărbătorit o sută de ani de la Mare Unire a provinciilor românești cu Regatul României, clopotele Catedralei Mântuirii Neamului sau Catedrala Națională, au bătut pentru prima dată la 25 noiembrie, anunțând sărbătoarea Centenarului. Atunci a fost sfințită Catedrala de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și de către Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol, împreună cu toți ierarhii Sfântului Sinod, înconjurați de soborul de preoți și diaconi, în prezența a mii de credincioși, împreună rugători.

Prin aceasta Centenarul Marii Uniri a fost pentru creștinii români ortodocși o împlinire a făgăduințelor făcute în fața lui Dumnezeu de către înaintașii noștri. Totodată, a fost o mărturisire a credinței și statorniciei neamului românesc, păstrată în istoria sa prin jertfă și biruință. Cu prețul unor sacrificii mari, în urmă cu un secol, la 1918 s-a constituit Statul Român, recunoscut prin legi și tratate, la nivel internațional. Subliniem că marile idealuri de unitate națională ale românilor s-au făcut cu credință în ajutorul lui Dumnezeu, fapt pentru care Biserica Ortodoxă Română s-a rugat, a susținut și a cultivat conștiința națională, afirmând în toate timpurile necesitatea unității și independenței tuturor românilor care vorbesc aceeași limbă și mărturisesc credința și învățătura Domnului Iisus Hristos.

Catedrala Națională cu hramurile Înălțarea Domnului (când se pomenesc eroii neamului) și Sfântul Apostol Andrei, unește în chip simbolic iubirea poporului român creștin cu recunoștința pe care o datorăm lui Dumnezeu și Sfântului Andrei – Apostolul românilor, și în același timp, cu recunoștința pe care o datorăm Eroilor Neamului, care s-au jertfit pentru unitatea și libertatea poporului român.

În acest sens, părintele Dumitru Stăniloae, spunea: „Forța principală, prin care Biserica poporului român s-a manifestat ca una și a contribuit în cea mai mare măsură la unitatea acestui popor, a fost identitatea slujbelor bisericești, având ca centru Liturghia. Aceeași Liturghie, aceleași slujbe, săvârșite în toate satele românești – iar în Ardeal numai în satele românești – au păstrat aceste sate într-o unitate spirituală între ele și cu românii de peste Carpați. Liturghia și slujbele răsăritene au rămas trăsătura bisericească de unire între toți românii, chiar când între românii ardeleni s-a produs o separație din punct de vedere administrativ-bisericesc. Se poate vorbi de o permanentă și neîntreruptă unitate religioasă liturgică a poporului român. Întreg poporul român a rămas înlăuntrul aceleiași vieți liturgice răsăritene” (Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Reflecții despre spiritualitatea poporului român, în Colecția „Opere Complete”, vol 9, Ed. Basilica, București, 2018, p.325).

Putem adăuga la cele de mai sus, spunând că prin grija Sfântului Sinod, această unitate religioasă liturgică a poporului român se cultivă și astăzi în toată diaspora românească, unde ortodocșii români primesc învățătura de credință în parohiile românești pe care o păstrează ca tezaurul de mare preț și mărturisesc în limba neamului pe Hristos Domnul, Cel ce S-a născut în Betleem, a vestit Evanghelia păcii și S-a Răstignit pentru mântuirea întregului neam omenesc. Astfel, Biserica Ortodoxă Română care a fost mereu alături de poporul păstorit, și-a împlinit totdeauna menirea sa. A predicat Evanghelia mântuitoare și a unit poporul binecredincios, conducându-l pe calea mântuirii.

Frați creștini,

Postul pe care îl încheiem astăzi la sărbătoarea Nașterii Domnului, ne oferă ocazia de a-L primi pe Pruncul Iisus, făcându-i lăcaș în inima noastră. Sfințind sufletul și trupul nostru prin pocăință, prin citirea Sfintei Scripturi, prin Taina Spovedaniei, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului Hristos, prin milostenie și prin împlinirea poruncilor, putem să ne curățim și să ne unim cu El pentru veșnicie.

Hristos Domnul S-a născut numai odată cu trupul în Betleemul Iudeei, dar în chip duhovnicesc se naște permanent în inimile noastre prin Tainele Bisericii. Ieslea în care s-a culcat Hristos este înlocuită astăzi cu Sfintele Altare în care se săvârșește Sfânta Liturghie. Steaua care îi călăuzea pe magii de la răsărit este învățătura Sfintei Evanghelii care călăuzește lumea pe calea mântuirii, magii închipuiesc toate neamurile chemate să creadă în Iisus Hristos și să Îl mărturisească ca Om adevărat și Dumnezeu adevărat. Darurile magilor oferite Pruncului Iisus închipuiesc faptele cele bune pe care suntem chemați să le săvârșim. Păstorii oilor de la Betleem închipuiesc pe toți păstorii Bisericii Ortodoxe care slujesc și păstoresc pe credincioșii iubitori de Hristos.

Cunoscând aceste adevăruri descoperite lumii de către Fiul lui Dumnezeu, să iubim pe Dumnezeu Tatăl care ne-a creat, pe Dumnezeu Fiul care S-a născut pentru mântuirea noastră și pe Dumnezeu Duhul Sfânt care călăuzește viața noastră. Să trăim în dragoste și pace cu toți oamenii, să iubim Biserica întemeiată de Hristos Domnul pe care „porțile iadului nu o vor birui” (Mt.16,18), să participăm cu smerenie și fără de sminteală la Sfânta Liturghie, de la început și până la sfârșit, pentru a primi și în inimile noastre binecuvântarea și pacea Domnului revărsate peste Biserica Sa. Astfel, cu credință dreaptă și cu fapte bune, cu inima curată, ca și îngerii, să lăudăm pe Dumnezeu și să zicem: “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Lc.2,14).

Cu prilejul sărbătorilor Nașterii Domnului, Anului Nou 2019 și Botezului Domnului, primiți din partea noastră urări de sănătate, alese bucurii duhovnicești și împlinirea bunelor dorințe.

Rugăm pe Mântuitorul Iisus Hristos să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos în viață, să vă binecuvinteze familia, casa și lucrarea fiecăruia!

La mulți ani!

Al vostru către Domnul rugător,

†MIHAIL

Episcopul Românilor Ortodocși din Australia și Noua Zeelandă